Recenzie O zi din şapte de Lauren Oliver

Bună tuturor! :)  Sper că sunteţi bine, sănătoşi. Eu sunt într-o stare din aceea fără chef, dar se pare că nu mi-a afectat cheful de citit, pentru că ieri am reuşit să citesc o carte întreagă :D  I'm not crazy...just obsessed!:D
M-am tot chinuit să fac o descriere a cărţii fără să dau prea multe spoilere şi până la urmă am decis să rămân la descrierea de pe copertă. Pentru că este ceea ce m-a convins să o citesc şi descrie destul de bine despre ce e vorba în carte, fără să dea prea multe detalii.
"Ce-ai face dacă ai mai avea o singură zi de trăit? Pe cine ai săruta? Şi cât de departe ai merge pentru a-ţi salva viaţa?
Samantha Kingston pare să ducă o viaţă perfectă: se numără printre cei mai populari elevi, iubitul ei este cel mai tare băiat din şcoală, are aproape tot ce îşi doreşte şi un grup de prietene cu care împarte totul. Vineri, 14 februarie, ar trebui să fie o zi ca oricare alta, dar suferă un accident de maşină şi moare. Apoi se trezeşte a doua zi şi primeşte o nouă şansă. Şi apoi iar. Şi iar. De şapte ori. Trăindu-şi ultima zi de viaţă şapte zile la rând."

Sună interesant, nu? Deşi e o carte pentru adolescenţi, iar eu consider că am trecut de perioada aceasta din viaţa mea, totuşi mai citesc astfel de cărţi, pentru că mă ajută să păstrez copilul din mine :))

Mi se pare un concept interesant...asemănător cu filmul "The Groundhog day" dacă l-aţi văzut. Cartea este scrisă bine, îţi transmite sentimentele potrivite, a reuşit să mă facă să lăcrimez la unele părţi, dar de data asta nu am plâns în adevăratul sens al cuvântului. Personajele...hmm...la început chiar m-au enervat, dar cred că asta era ideea cărţii.  Samantha şi prietenele ei erau "mean girls", adică populare şi îşi băteau joc de alţii care nu erau importanţi pentru ele sau îi ignorau. That's not cool! Apoi nu mi-a plăcut nici felul cum a reacţionat ea în primele zile după ce a realizat ce se întâmplă, dar nici eu nu ştiu ce aş face dacă m-aş trezi în aceeaşi situaţie, deci nu ar trebui să o critic aşa de tare:)) Plus că în cele din urmă se schimbă şi îşi dă seama de ce e cu adevărat important. Cât despre celelalte prietene ale ei, Lindsay, Ally and Elody, începi să le înţelegi mai bine cu timpul şi să realizezi că nu sunt chiar rele, că au şi ele problemele lor. Deşi asta nu le scuză comportamentul, te face totuşi să nu le urăşti aşa tare.
 Finalul cărţii este unul care te lasă într-o stare de spirit de care nu scapi prea uşor. Deşi pe moment nu am fost sigură dacă finalul a fost potrivit, acuma am realizat că e perfect pentru acest timp de carte. Perfect pentru a încheia această poveste.

O carte care te pune pe gânduri aş putea spune. Deoarece te face să te gândeşti la felul cum ai trăi tu ultima zi din viaţa ta sau la ce ai face diferit în viaţa ta dacă ai avea şansa să îţi îndrepţi greşelile. Ştiţi vorba aia..."trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima"? Cam asta e una din lecţiile care te învaţă această carte. Niciodată nu lua persoanele apropiate din jurul tău drept ceva garantat. Spune-le că le iubeşti, arată-le acest lucru şi în special fi mereu acolo pentru ele. Pentru că adevărul e că nu ştii niciodată când va fi ultima ta zi sau a lor.
Vă recomand această carte, chiar dacă începutul e mai enervant, cel puţin pentru mine a fost, pentru că finalul şi mesajul cărţii e foarte frumos. Când voi avea ocazia cu siguranţă voi mai citi ceva scris de această autoare, Lauren Oliver.  Hugs and kisses! :)

P.S: Voi ce aţi face dacă v-aţi putea retrăi ultima zi din viaţă? Eu cu siguranţă le-aş spune prietenilor şi familiei mele că îi iubesc şi i-aş îmbrăţişa pentru ultima dată...apoi aş face ceva ce nu stă în caracterul meu, ceva ce mi-am dorit mereu să fac dar nu am avut curajul, aş mânca tot ce îmi place şi îmi pofteşte inima şi aş încerca să mai citesc o carte...dacă am timp suficient :))

Citate:

"Un prieten bun îţi păzeşte secretele. Un prieten foarte bun te ajută să ţi le păzeşti singur."

"Iată un lucru pe care l-am învăţat în dimineaţa aia: dacă depăşeşti o linie şi nu se întâmplă nimic, linia îşi pierde sensul. E ca în ghicitoarea aia veche despre un copac care cade într-o pădure, cu întrebarea dacă face vreun zgomot, dacă nu e nimeni prin preajmă să-l audă.

Continui să desenezi o linie, din ce în ce mai departe, depăşind-o de fiecare dată. Aşa ajung oamenii să păşească peste marginea lumii. Aţi fi surprinşi cât de uşor e să ieşi de pe orbită, să ajungi într-un loc unde nimeni nu te poate atinge. Să te pierzi pe tine însuţi - să te rătăceşti.

Sau poate că nu a-ţi fi surprinşi. Poate că unii dintre voi ştiu deja.

Acelor oameni nu le pot spune decăt atât: îmi pare rău."

"Motivul pentru care nu te mai poţi întoarce acasă nu e neapărat pentru că locurile se schimbă, ci pentru că oamenii se schimbă. Aşa că nimic nu mai pare la fel."

"Bănuiesc că ăsta e secretul, dacă îţi doreşti vreodată ca lucrurile să fie la fel cum au fost. Trebuie doar să te uiţi la cer."

"Mă uimeşte cât de uşor se schimbă lucrurile, cât de uşor este să porneşti pe drumul pe care mergi în fiecare zi şi să ajungi în altă parte. Doar un singur pas greşit, o pauză, un ocol, şi ajungi să ai parte de noi prieteni sau de o reputaţie proastă, de un iubit sau de o despărţire. Niciodată nu mi-a trecut asta prin cap; n-am fost niciodată în stare să văd asta. Şi asta mă face să simt, în mod ciudat, că poate toate aceste posibilităţi diferite există în acelaşi timp, că poate în spatele fiecărui moment pe care îl trăim sunt mii de alte momente care arată altfel."

"În majoritatea timpului - în nouăzeci şi nouă la sută din timp -, pur şi simplu nu ştii cum şi de ce sunt iţele legate între ele, ceea ce e în regulă. Faci un lucru bun şi se întâmplă ceva rău. Faci un lucru rău şi se întâmplă ceva bun. Nu faci nimic şi explodează ceva.

Şi foarte, foarte rar - printr-un miracol al şansei şi al coincidenţei, când fluturii dau din aripi cum trebuie şi toate iţele se îmbină o clipă - ai ocazia să faci ceea ce trebuie."